Cine-a pus mașina-n drum, ăla n-a fost om cu minte. Centrul Aradului, astăzi…





Cine-a pus mașina-n drum, ăla n-a fost om cu minte, o parafrazare a unui cunoscut cântec popular care ne-a venit brusc în minte în această după amiază în momentul în care am văzut cum și-a parcat un concetățean (n.r. sau poate vreo femeie) mașina în zona Bisericii Lutherane (n.r. Biserica Roșie), în parcarea dintre șinele de tramvai.
Nu știm cine a reușit „performanța” de a-și lăsa mașina Dacia Sandero în mijlocul drumului și nu a avut decența necesară de a verifica dacă este regulamentar parcat, dar această mișcare a dat multe bătăi de cap atât Poliției Locale, care a avut doi reprezentanți la fața locului în așteptarea proprietarului/proprietarei autoturismului, dar și șoferilor care străbăteau parcarea în speranța găsirii unui loc.
Cei cu mașini mai mici au reușit să treacă. La mustață, dar au reușit, asta și cu ajutorul reprezentanților Poliției Locale care s-au ocupat cu ghidatul. „Puțin la stânga, dă dreapta puțin”, cam așa și-au petrecut cei doi polițiști locali vremea în așteptarea șoferului buclucaș. Mașinile ceva mai mari, nu au avut nicio șansă și au urmat manevre în marșarier pentru a ieși din parcare pe unde au intrat. Evident, am auzit și câteva înjurături, nu toate „doar” printre dinți.
După cum se vede, autoturismul a fost lăsat efectiv în mijlocul parcării. Distanța până la bordură era mai mare de un metru, iar după două ore de așteptare, șoferul tot nu a venit la mașină.
Cel mai probabil, făptașul/făptașa se alege, sau poate s-a ales deja, cu o amendă pe care nu o va uita prea curând. N-a fost om cu minte…
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)