Reactorul 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă s-a deconectat automat, sâmbătă seara, din cauza vijeliei puternice de pe litoral





Nuclearelectrica a anunțat ca “unitatea 1 a Centralei Nucleare din Cernavodă s-a deconectat automat de la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice, în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condițiilor meteo care au cauzat perturbații în sistemul energetic național“.
Potrivit companiei, deconectarea automată s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele funcționând și răspunzând normal în astfel de situații.
“În perioada următoare, specialiștii CNE Cernavodă vor lucra la identificarea cauzelor și vor efectua lucrări de remediere pentru reconectarea la sistem, în conformitate cu procedurile specifice. Deconectarea automată a Unității 1, precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător“, precizează Nuclearelectrica.
sursa: BIZIDAY
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este