Polițist arădean, acroșat de o mașină. Șoferul a încercat să fugă de la fața locului





Un polițist arădean a ajuns la Urgențe după ce a fost acroșat de o mașină. Acesta se afla la locul unui accident rutier la intersecția străzilor G-ral Vasile Milea și Nicolae Grigorescu, când o mașină l-a acroșat și a plecat de la locul faptei.
Șoferul a fost, în cele din urmă oprit la intersecția Bd. Revoluției cu str. Crișan, de către un echipaj de ordine publică cu sprijinul luptătorilor S.A.S.
În ziua de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 14:40, un echipaj al Biroului Poliției Rutiere efectua cercetarea locului faptei la un eveniment rutier care avusese loc cu puțin timp înainte, la intersecția străzilor G-ral Vasile Milea și Nicolae Grigorescu din Arad, anunță Inspectoratul de Poliție Județean într-un comunicat.
Un autoturism a oprit în dreptul unuia dintre agenții de poliție, care i-a făcut semn conducătorului auto să-și continue deplasarea cu viteză redusă. Când a ajuns în dreptul celui de-al doilea agent de poliție, autoturismul l-ar fi acroșat, după care și-a continuat deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, care a fost oprit la intersecția Bd. Revoluției cu str. Crișan, cu sprijinul unui echipaj de ordine publică și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul poliției rutiere, pentru a fi testat pentru consum de alcool și substanțe psihoactive, precum și pentru audieri.
Polițistul acroșat s-a deplasat la UPU, pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor, urmează a fi realizată încadrarea juridică a faptei și luarea măsurilor de urmare.
UPDATE
Bărbatul a fost identificat în persoana unui arădean de 45 de ani, anunță IPJ Arad. A fost testat pentru consum de alcool și substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi analizate toate circumstanțele săvârșirii faptei, pentru a fi luate și alte măsuri de urmare, dacă se impun.
Polițistul rănit în eveniment nu a rămas internat în spital.
UPDATE 2
În urma administrării probatoriului, în cazul polițistului rănit, a fost schimbată încadrarea juridică din vătămare corporală din culpă în ultraj, cercetările urmând a fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, ransmit reprezentanții IPJ Arad.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este