Biserica Șega II, călcată de hoți. 3.000 de lei au fost furați din cutia milei
Biserica Șega II a fost spartă de hoți săptămâna trecută, aceștia furând din cutia milei aproximativ 3.000 de lei, prejudiciul fiind apreciat de preotul lăcașului de cult.
Furtul a avut loc pe timp de noapte, hoții pătrunzând în biserică printr-un geam pe care l-au spart cu o piatră.
Hoții au cotrobăit și prin altar, în speranța că vor găsi bani, dar și într-un coș de gunoi, unde au dat doar de hârtii. Într-un final, au găsit bani în cutia milei. Aproximativ 3.000 de lei au fost sustrași din donațiile enoriașilor.
Biserică este dotată cu sistem de alarmă, însă o parte dintre senzorii acesteia au fost dezactivați – alarma nu s-a declanșat la spargerea ferestrei – în urma efectuării unor lucrări la biserică.
Totuși, alarma a pornit în momentul în care hoții au trecut de jumătatea bisericii, senzorii din acea zonă nefiind dezactivați. La fața locului au fost chemați polițiștii pentru a cerceta cazul, criminaliștii ridicând amprente de la fața locului.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad spune că „la data de 2 noiembrie, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre faptul că, în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie, persoane necunoscute ar fi pătruns într-un lăcaș de cult, de pe strada Porumbacului, de unde ar fi sustras o sumă de bani. În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea stabilirii stării de fapt și identificării bănuiților”.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)