A murit la 47 de ani după ce s-a răsturnat cu mașina pe drumul DN 76!
O femeie în vârstă de 47 ani din localitatea Drăgăneşti a murit după ce s-a răsturnat cu maşina pe DN76, în județul Bihor, în zona localității Pocola, scrie ebihoreanul.ro.
„Din primele investigații efectuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuș, s-a constatat că o femeie de 47 de ani, din comuna Drăgănești, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Beiuș – Oradea, la ieșirea din localitatea Pocola, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat pe plafon, în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare”, se arată în comunicatul IPJ Bihor.
La faţa locului a ajuns şi un elicopter SMURD, însă medicii nu au reuşit să o salveze pe şoferiţă.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)