La o lună după ce a fost înjunghiat de un coleg, după o ceartă, într-un cămin din Arad, un bătrân a decedat. Procurorii încearcă să stabilească cauzele tragediei





Doi bărbați de aproximativ 70 de ani – dintre care unul se deplasa cu ajutorul unui cadru – colegi de cameră într-un cămin de bătrâni (cel situat pe strada Bodrogului, în municipiul Arad), s-au certat într-un asemenea hal, nu se cunoaște exact motivul, încât unul dintre septuagenari a ajuns la spital.
Totul a fost spontan, iar la un moment dat unul dintre ei a pus mâna pe un cuțit – pe care îl avea în cameră și pe care îl folosea pentru a mânca – și l-a înjunghiat pe colegul său. Totul s-a petrecut în urmă cu aproximativ o lună, însă întâmplarea a ajuns recent în atenția noastră.
Bătrânul a fost transportat la spital, unde s-a refăcut și a fost externat.
În urmă cu câteva zile însă, bărbatul a decedat. În urma efectuării autopsiei se va stabili dacă există legătură între decesul bătrânului și întâmplarea de acum o lună, când a fost înjunghiat. Cert este că agresorul a fost plasat sub măsura controlului judiciar. El se află, în continuare, în căminul de bătrâni.
Un dosar penal a fost întocmit în cauză și se află în cercetarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Contactată telefonic, directoarea centrului nu a dorit să comenteze incidentul, precizând că există o anchetă în curs în privința celor întâmplate. Totuși, directoarea a punctat că un asemenea incident nu a mai avut loc în căminul pe care îl conduce.
Citește și: Mobilizare de forțe în Grădiște! Un bărbat și-a înjunghiat tatăl
Comentariile portalului
Duetul Scrântitul-Golanul a câștigat în județul Arad. Altfel spus , a câștigat anormalul.
Felicitari proeuropenilor... asteptam cu sufletul la gura si multa rabdare rezultatele noii guvernari eficiente matematic.
"De ce tarani, Joni? Eu am votat Simion. De ce merita votat Nicusor? Ce a facut de fapt in capitala?" --- Cum adică ce a făcut în capitală ? A (...)