Controalele din octombrie de pe raza județului Arad s-au lăsat cu două amenzi și două benzinării închise





Este deja a doua lună în care se desfășoară seria de controale efectuate la stații de carburanți și la mijloacele de transport specifice pe raza județului. Prefectura Arad a publicat cel de-al cincilea raport, din care aflăm că au fost date două amenzi și au fost închise alte două benzinării din județ: din Arad și Pecica.
Până acum, de la emiterea ordinului Prefecturii Arad din 30 august, au fost închise 11 stații de carburanți, cu tot cu acestea anunțate în cel mai nou raport. Ele sunt din Arad, Bârzava, Chișineu Criș, Hălmagiu, Vârfurile, Gurahonț și Sebiș.
„În perioada 04.10-10.10.2023, au fost efectuate 53 acțiuni de control asupra unor operatori economici, de către reprezentanți ai instituțiilor publice stabilite prin Ordinul Prefectului Județului Arad nr. 533/30.08.2023 privind verificarea instituțiilor publice și operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat, de pe raza Județului Arad. Precizăm că acțiunile de control sunt efectuate individual de către reprezentanții instituțiilor, conform planurilor de control specifice, astfel că numărul total de acțiuni nu corespunde cu numărul operatorilor economici/mijloacelor de transport care au fost controlați/controlate.
Ca urmare a acțiunilor de control efectuate în perioada specificată, au fost constatate 8 deficiente/disfuncționalități/nereguli, fiind dispuse 7 măsuri pentru remedierea acestora. Comisariatul Județean Arad al Gărzii de Mediu a aplicat măsura suspendării activității pentru doi operatori economici din Pecica și Arad.
Au fost aplicate în total 5 sancțiuni contravenționale, din care 3 avertismente și 2 amenzi, în valoare totală de 40.000 lei. Nu au fost constatate infracțiuni”, se arată în raportul emis de Prefectura Arad.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)