Vucenovic s-a accidentat și ratează meciul cu Petrolul! Când ajunge kenyanul Omondi?





Atacantul echipei UTA, Alexandar Vucenovic, s-a accidentat în timpul unui antrenament din această săptămână și ratează meciul pe care UTA îl joacă mâine de la ora 14, la Ploiești, cu Petrolul. În criză de atacanți productivi, Rednic a anunțat că peste câteva zile va ajunge la Arad kenyanul Eric Omondi.
UTA a plecat la Ploiești fără Vucenovic, atacantul austriac sosit în luna august la Arad după ce a evoluat în Cipru. Deși a evoluat constant în ultima lună, Vucenovic a marcat doar un singur gol, cel din Cupa României din victoria cu 2-1 pe terenul formației Gloria Buzău. Austriacul acuză o entorsă la gleznă.
Omondi este așteptat săptămâna viitoare
Rednic a anunțat că este așteptat la Arad atacantul originar din Kenya, Eric Johana Omondi. Antrenorul Bătrânei Doamne spune că acesta va ajunge la începutul săptămânii viitoare. „A semnat de două săptămâni sau chiar mai bine, erau probleme cu viza, dar s-au rezolvat și am înțeles că până luni e aici. Vucenovic s-a accidentat, deci, practic, stăm într-un singur atacant, plus Stanciu care mai poate să mai joace acolo”, a spus Rednic.
UTA nu mai poate conta pe olandezul Kyvon Leidsman la meciurile din Superliga, acesta fiind scos de pe lista LPF în urma prestațiilor dezamăgitoare.
Referitor la Andrei David, tânărul jucător sosit în probe după ce a făcut junioratul la Fiorentina, Rednic a spus: „A venit cineva și mi l-a propus. E tânăr, nu-i rău, dar am zis să-l văd la un meci și la meciul de joi o să joace și el o repriză. E junior, nu a stat degeaba el la Fiorentina timp de 6-7 ani. Am vorbit și cu Luis Munteanu, a vorbit Sorin și ne-a spus lucruri frumoase despre el. A fost dorit la CFR, a fost și la Iași, am înțeles, am fost deschis, mai ales când e vorba de jucători tineri și care pot să joace și la echipa a doua, de ce nu?”, a mai punctat Rednic.
Citește și:
Comentariile portalului
****** ****** si ******, ce ne fac de ras in toata lumea asta!! Platitori de taxe si impozite!! Si acum o sa vina aia de la drepturile omului si or sa spuna ca (...)
Astia n au facut de voia lor.... Impreuna cu seful de tura, etc etc.... Dati afara si confiscat tot ce au pe numele lor
Si ne mentinem informatia. Aproximativ 1000. Parchetul a spus ce a spus, cuminica ce vor ei, noi am scris... si asteptam sa fim contrazisi, dar oficial