Sala de ședință a Primăriei Zimandu Nou, transformată în sală de cursuri pentru 20 de elevi de clasa a V-a





Sala de ședință a Primăriei Zimandu Nou, folosită pentru ședințele de consiliu local și pentru oficierea căsătoriilor, a fost transformată în sală de cursuri. 20 de elevi de clasa a V-a vor învăța în sala de ședințe a primăriei pentru următoarele 12 luni. Și asta pentru că Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” intră în reabilitare de mâine.
Astfel, cei 20 de elevi de clasa a V-a au început școala într-o sală de clasă amenajată în incinta primăriei. Elevii sunt încântați și părinții la fel, pentru că era singura soluție pentru ca cei mici să nu facă ore după amiaza.
„Înainte, aici era o sală de ședință. Mie îmi place. Sunt de acord. Și așa, ca o mică glumă, o să devenim primari”, a mărturisit Ianis, elev în clasa a V-a când a fost întrebat despre noua sală de clasă.
Părinții spun că au fost surprinși când au auzit unde își vor desfășura copii orele, însă „când am ajuns aici și am văzut că e amenajat frumos m-am bucurat”.
(Prima zi de școală la Primăria Zimandu Nou)
În ceea ce-i privește pe ceilalți elevi care învață la aceeași școală, aceștia au fost relocați.
„A trebuit să relocăm toate sălile de clasă de acolo, timp de un an de zile. Având în vedere dorința părinților ca toți copiii să învețe de dimineață, să nu fie cursuri de după masă. Altă soluție nu am avut: am relocat opt clase în alte unități de învățământ, în școli în grădinițe, iar o clasă am relocat-o în sala de ședințe a Primăriei Zimandu Nou. Ședințele de consiliu local și oficierea căsătoriilor care vor urma le vom oficia în căminul cultural din Zimandu Nou, care este în apropiere”, a declarat Dorel Vidran, primarul comunei Zimandu Nou.
Școala, ridicată în anul 1927, va intra într-un proces de reabilitare termică, în urma câștigării unui proiect pe fonduri de mediu, în valoare de 2,5 milioane de lei. Lucrările vor demara mâine, spune primarul comunei.
„De mâine, constructorul se va mobiliza. A așteptat după noi o săptămână, că ordinul de începe s-a dat în urmă cu o săptămână, dar a așteptat ca noi să putem să relocăm mobilierul și tot ce a fost nevoie în alte locații. De mâine, efectiv, constructorul va intra pe șantier și vor începe lucrările de reabilitare a acestei școli, care, practic, va fi reabilitată din temelii, în sensul că vor rămâne doar pereții și acoperișul. Va fi schimbată tâmplăria exterioară, tâmplăria interioară, va fi efectuată o izolație cu vată minerală pe pereții exteriori de 15 cm, vor fi montate 150 de panouri solare care vor asigura independența energetică a acestei clădiri pe viitor. În sălile de clasă se reface tot, inclusiv instalația electrică, instalația sanitară, instalația termică, dușumeaua, zugrăveli, tavanele vor fi refăcute cu rigips anti foc. Termenul de execuție a lucrării este de 12 luni și sunt convins că constructorul se va mobiliza și vom respecta acest termen, astfel încât anul viitor când va începe din nou școala să revenim în această locație”, a mai spus Dorel Vidran, primarul comunei Zimandu Nou.
Citește și: Elevii de la Liceul Baptist au întâmpinat noul an școlar cu privirea către viitor
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)