Facebook a fost dat în judecată de peste 60.000 de persoane





Circa 60.000 de persoane s-au alăturat acţiunii depuse în instanţă împotriva Facebook de către un student austriac, prin care acesta acuză reţeaua de socializare de încălcarea confidenţialităţii datelor utilizatorilor săi, potrivit Digi24.ro
În această acţiune intentată la Tribunalul comercial din Viena de către Max Schrems, în vârstă de 26 de ani, fiecare din cele 60.000 de persoane cere de la Facebook o despăgubire de 500 de euro. La începutul lunii august, aproximativ 17.000 de persoane se alăturaseră cauzei acestui student austriac, însă numărul acestora a crescut în prezent până la 60.000.
Potrivit legii austriece, un grup de persoane poate transfera pretenţiile sale financiare unui singur individ, în acest caz Max Schrems, după cum relata Reuters pe 5 august.
Schrems a precizat că ecoul la apelul său a fost „colosal, mai mult decât s-a aşteptat”, precizând că cele mai multe dintre persoanele care i s-au alăturat sunt din Europa.
„E-mailurile şi feedback-ul primite au fost pozitive şi ceea ce este interesant este că mulţi oameni spun că în cele din urmă cineva face ceva în această direcţie”, a spus, la momentul respectiv, Max Schrems.
Schrems cere daune în valoare de 500 de euro pentru fiecare utilizator pentru încălcarea de către Facebook a confidenţialităţii datelor lor. Acesta reproşează Facebook inclusiv faptul că reţeaua de socializare a ajutat Agenţia Naţională de Securitate din Statele Unite ale Americii în derularea programului PRISM, care ar fi folosit datele persoanale ale utilizatorilor mai multor servicii online, inclusiv cele ale Facebook.
Facebook, considerată cea mai mare reţea de socializare din lume, are 1,32 miliarde de utilizatori, valoarea companiei fiind de aproximativ 200 de miliarde de dolari.
Facebook a refuzat să comenteze acuzaţiile aduse de Max Schrems, însă anterior Mark Zuckerberg, cofondatorul reţelei de socializare, a negat existenţa vreunei legături între compania sa şi programul PRISM.
Schrems mai este implicat într-un proces privind reţeaua de socializare, aflat în pronunţare la Curtea Europeană de Justiţie.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)