Filip Jianu este principalul favorit al turneului ITF cu premii de 15.000 de dolari de la Arad





Înscrierile pentru turneul care va pune punct sezonului competițional internațional în tenisul românesc, Trofeul „Ion Țiriac” Arad M15, s-au încheiat. Numeroși tenismeni de pe întregul mapamond au notat Aradul ca destinație în săptămâna 24 septembrie – 1 octombrie, polonezul Maks Kanikowski (locul 313 mondial) fiind cel mai bine clasat, însă ca prioritate acesta are doar 5 – fiecare jucător poate să nominalizeze 6 turnee dintr-o săptămână, la final hotărându-se asupra unuia. Primul cu prioritatea 1 este Filip Jianu, jucător de 21 de ani, component al echipei de Davis Cup, câștigător a 6 turnee ITF, unul în acest an, pe zgura de la Larnaca.
Dacă excludem jucători cu priorități altele decât 1 – deși sunt cazuri, puține este adevărat, când sportivii aleg altceva decât prioritatea 1 – cei 8 favoriți ai turneului programat pe terenurile bazei „UTA – TenisProfi” sunt:
1. Filip Jianu (locul 347 ATP)
2. Gabi Boitan (484)
3. Dan Tomescu (607)
4. Lorenzo Bocchi (Italia – 636)
5. Kai Wehnelt (Germania – 673)
6. Marco Miceli (Italia – 835)
7. Jesse Flores (Costa Rica – 940)
8. Tomas Lipovsek Puches (Argentina – 962)
Cei peste 400 de jucători care s-au înscris la Trofeul „Ion Țiriac” au timp până în 12 septembrie să aleagă la care turneu participă din cele 6 nominalizate de fiecare.
Reamintim că la Arad au avut loc 15 ediții ale Trofeului „Ilie Năstase”, ultima câștigătoare fiind în 2019 Andreea Mitu, într-un turneu dotat cu premii în valoare de 25.000 de dolari. Între 2004 și 2010, tot în orașul nostru s-au desfășurat șapte ediții ale unui turneu masculin internațional ITF dotat tot cu Trofeul „Ion Țiriac” – organizat de CS TenisFan Arad -, dar și patru turnee ATP Challenger, câștigate de: francezul David Guez (2010, după o finală cu conaționalul Benoit Paire), argentineanul Facundo Bagnis (2012; finalist Victor Hănescu), Adrian Ungur (2013 – în finală cu arădeanul Marius Copil) și bosniacul Damir Dzumhur (2014, finalist ibericul Pere Riba, actualul antrenor al semifinalistei de la US Open 2023, americanca Cori Gauff), organizate tot de omul de afaceri Ion Țiriac, precum competiția de peste două săptămâni.
CAMPIONII TROFEULUI ION ȚIRIAC ARAD
2004: Victor Ioniță (6-3, 6-4 în finala cu Artemon Apostu-Efermov)
2005: Victor Crivoi (6-2, 6-0 cu Angelo Niculescu – SUA)
* la această ediție a fost prezent și Pablo Cuevas (Uruguay), fost număr 16 ATP, care s-a oprit în semifinale.
2006: Victor Ioniță (6-4, 6-3 cu Ivan Sergeyev – Ucraina)
2007: Marius Copil (6-3, 6-4 cu Martin Alund – Argentina)
2008: Kristian Mesaros (Croația – abandon Cătălin Gârd)
2009: Attila Balazs (Ungaria – 3-6, 7-5, 6-3 cu arădeanul Marius Copil)
2010: Maxime Teixeira (Franța – 7-5, 6-2 cu K. Mesaros – Croația)
* printre concurenții din 2010 a fost și Răzvan Sabău, campion la Wimbledon Junior 1993 și fost ocupant al locului 74 mondial la seniori, învins în semifinale de campion.
Turneul arădean va debuta în 24 septembrie, cu faza calificărilor (tablou cu 32 de jucători), prima zi a tabloului principal fiind luni, 25 septembrie. Director de turneu este Ovidiu Fereștean, președintele CS UTA – TenisProfi Arad, iar intrarea spectatorilor va fi gratuită.
Citește și: Turneul arădean de tenis și-a schimbat „sexul” și luna
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)