Video | Impact violent între un motociclist și un biciclist care a intrat pe contransens. Ambii bărbați au fost răniți





Accident teribil pe o șosea din Timiș, în urma căruia un biciclist s-a ales cu ambele picioare rupte după un impact violent cu un motociclist.
S-a întâmplat la Bulgăruș, sat care ține de comuna Lenauheim. Un motociclist care rula cu viteză mare pe o stradă din localitate a izbit în plin un biciclist care a pătruns pe contrasens.
Momentul impactului a fost filmat. Bărbatul lovit a fost aruncat de pe bicicletă într-un șanț de pe marginea drumului și s-a ales cu ambele picioare rupte.
Și motociclistul a fost rănit în momentul impactului.
„Un bărbat în vârstă de 59 de ani a condus o bicicletă pe un drum comunal din localitatea Bulgăruș, județul Timiș, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani.
În urma impactului, ambii bărbați au fost răniți și transportați la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Motociclistul are permis de conducere”, au transmis pentru opiniatimisoarei.ro reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii l-au testat pe motociclist cu etilotestul, care a arătat că tanarul nu băuse înainte de a urca în șa.
„Atât băiatul de 22 de ani, cât și fratele acestuia în vârstă de 15 ani, conduc cu viteză de peste 120km/h pe străzile din sat și nimeni nu face nimic, ieri a fost tata, a rămas cu picioarele rupte, va fi nevoie să steie în spital minim 60 de zile și două operații…
Mâine poate fi copilul meu sau copiii vecinilor… A tot încercat să îl ferească pe motociclist, venea în fața lui într-o roată și făcând jaloane… chiar trebuie neapărat să moară cineva, ca să poată interveni autoritățile?”, a spus pentru opiniatimisoarei.ro fiica biciclistului rănit.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)