A murit încă un pacient rănit la Crevedia. Numărul deceselor a ajuns la patru





În urma acestui deces, numărul morților din cauza dezastrului de la stația GPL din Dâmbovița ajunge la patru, iar al celor răniți la 57.
Luni dimineață a murit, la Spitalul Floreasca, un pacient rănit în explozia de la Crevedia, numărul deceselor ajungând astfel la patru.
”În cursul acestei dimineți, a decedat la Spitalul Floreasca un pacient aflat în stare foarte gravă încă de la începutul internării, cu arsuri pe 95% din suprafața corporală. Adresăm condoleanțe familiei”, potrivit Ministerului Sănătății.
În unități medicale din Capitală se află în prezent, conform informațiilor furnizate de Ministerul Sănătății, 15 pacienți, în stare medie sau ușoară, dintre care: 6 internați la spitalul Clinic de Urgență București; 4 pacienți – Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni” București; 5 pacienți – Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București; 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgență Elias București.
25 de persoane au fost externate, iar 4 pacienți au decedat.
Numărul pacienților transferați la spitale din afara țării, 12, rămâne neschimbat.
Sursa: Adevărul
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)