Femeie ucisă în propriul apartament din Timişoara. Criminalul a fost găsit la locul faptei





O nouă victimă ucisă în propria locuinţă în Timişoara. După cazul bătrânilor omorâţi în apropierea Tribunalului Timiş la începutul verii, ieri seară, o femeie de pe strada Clăbucet, din Calea Şagului, a fost lovită fatal de un bărbat care a fost prins chiar la faţa locului, relatează pressalert.ro.
Polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați în jurul orei 18 de către o femeie cu privire la faptul că vecina sa, în vârstă de 74 de ani, ar fi fost agresată fizic de un bărbat care a pătruns în apartamentul acesteia de pe strada Clăbucet.
La fața locului a fost depistat bărbatul în vârstă de 47 de ani, bănuit de comiterea faptei, care a fost imobilizat și condus la sediul politiei. Aparent acestuia i s-a făcut rău. În urma loviturilor aplicate femeia a decedat la spital.
„Activitățile au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, efectuându-se cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt”, a anunţat IPJ Timiş.
Sursa: pressalert.ro.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?