Bărbat din Guineea, depistat cu un document francez al altei persoane la PTF Nădlac II
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un bărbat din Guineea care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind un document de identitate francez care aparţinea altei persoane.
Bărbatul s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II în data de 07.08.2023, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, însă polițiștii au observat că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.
În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean din Guineea, în vârstă de 28 de ani, care a intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale.
Polițiștii au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)