Accident cu 6 victime implicate, la intrarea în Horia. Două persoane au ajuns la spital





Un accident în care au fost implicate șase victime s-a produs la intrarea în localitatea Horia, în urmă cu aproximativ jumătate de oră.
Accidentul s-a produs la intrare în Horia dinspre Arad, între două autoturisme. Unul dintre autoturisme a părăsit partea carosabilă, ajungând în șanț.
Cele 6 persoane implicate în accident sunt conștiente, neîncarcerate.
Serviciul Județean de Ambulanță informează că la fața locului a ajuns de urgență un echipaj de ambulanță de la Ineu, care se afla în misiune spre Arad, dar că s-au deplasat apoi la accident atât un echipaj de ambulanță cât și unul de SMURD, ambele de la Arad.
UPDATE:
Din cele șase victime, doar două au fost transportate la spital pe unitatea de primiri urgențe: o tânără de 23 de ani cu un traumatism hemitorace și umăr stâng și un tânăr de 25 de ani cu traumatism toracic și arsură de gradul I la nivelul feței.
Din ceea ce ne-au spus martorii se pare că una dintre mașini era luată de la Autoschunn pentru un test drive, moment în care a fost implicată în accident. Momentan nu se cunosc cauzele producerii accidentului, însă vom reveni cu informații de la IPJ Arad.
UPDATE IPJ Arad:
,,La data de 2 august a.c., în jurul orei 15.45, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 46 de ani, din județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 709, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 23 de ani, din Pecica.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a pasagerului care se afla cu ea în autoturism, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.”
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)