Eugen Neagoe, primul antrenor demis în noul sezon al SuperLigii!





Eugen Neagoe (55 de ani) a fost demis de la CS Universitatea Craiova. Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a fost total nemulțumit de randamentul echipei sale sub comanda lui Eugen Neagoe.
„Nu există niciun motiv pentru decizia asta. Conducerea nu mi-a reproșat nimic, dar atunci când patronul îți spune că vrea o schimbare ce poți să mai faci sau să mai spui?! Am avut o discuție, am vorbit despre lucruri, despre ghinionul pe care l-am avut și ne-am despărțit amiabil”, a spus Neagoe pentru GSP.ro.
În această dimineață, la sediul clubului a avut loc o ședință, care ar fi fost doar o formalitate. Iar conducerea oltenilor a decis să renunțe la Eugen Neagoe, deși Universitatea Craiova a luat 4 puncte în primele două etape, 2-0 cu Dinamo și 0-0 cu Oțelul Galați.
Eugen Neagoe a fost adus la CSU Craiova în ianuarie 2023 și a semnat un contract care mai era valabil până în 2024. Avea 21 de meciuri pe bancă. A câștigat 9 și a înregistrat câte 6 egaluri și 6 înfrângeri. Cu el, CSU Craiova a ratat calificarea în cupele europene pentru prima dată în 6 ani.
Comunicat CSU Craiova: „Universitatea Craiova și antrenorul Eugen Neagoe au hotărât, de comun acord, rezilierea contractului. Îi dorim mult succes în continuare!”
Marius Șumudică este principalul favorit pentru a-l înlocui pe Eugen Neagoe, cel care și-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova la o zi după egalul cu Oțelul Galați, 0-0, scrie iamsport.ro.
Pe listă s-ar mai afla și Laurențiu Reghecampf, cel care a mai colaborat în trecut cu Mihai Rotaru
Ambii tehnicieni au fost contactați de reporterii iAMSport, însă doar Marius Șumudică a dorit să comenteze.
„În momentul de față nu se pune problema să preiau Universitatea Craiova. Universitatea Craiova are antrenor, este Eugen Neagoe, îl respect și nu se pune problema”, a spus Șumudică.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este