Depozite de lemne, verificate de polițiști. Ce sancțiuni au aplicat polițiștii arădeni
Comunicat IPJ Arad. Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Arad au desfășurat, în perioada 18-19 iulie a.c., mai multe acțiuni în județul Arad, având ca scop verificarea activității de exploatare a lemnului.
În cadrul activităților, au fost efectuate 14 controale, dintre care 11 mijloace de transport, 2 depozite de material lemnos și un fond forestier.
Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind transportul de material lemnos, fiind confiscați, faptic și valoric, aproximativ 149 metri cubi de lemn de foc, în valoare totală de 28.600 de lei.
În cadrul acelorași activități, pe un fond forestier de pe raza localității Brazii, a fost depistat un bărbat de 39 de ani, din localitate, în timp ce tăia doi arbori, din speciile fag și carpen, care nu aveau aplicată amprenta dispozitivului special de marcat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală, pentru continuarea cercetărilor fiind ridicat în vederea confiscării și un motofierăstrău, utilizat la tăirea arborilor.
Aceste acțiuni sunt desfășurate permanent, pe toate fondurile forestiere din județ.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)