Vlad Botoș: „USR a sesizat Comisia Europeană cu privire la azilele groazei din Voluntari” (P)





Europarlamentarul USR Vlad Botoș a trimis astăzi o scrisoare oficială comisarului Didier Reynders, comisar european cu atribuții în ceea ce privește justiția, și Verei Jurova, vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori europene și transparență, în care semnalează situația gravă cu care se confruntă unele persoane instituționalizate din România.
Vlad Botoș solicită activarea mecanismelor Uniunii Europene care ar putea impune respectarea drepturilor omului, dar și respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.
„Este inacceptabil ca în casele de bătrâni care au contracte cu statul să se întâmple asemenea acte inumane. Bătrânii noștri suferă din cauza unui sistem inechitabil de pensii. Acum, cei care nu mai pot să aibă grijă de iei înșiși mai trebuie să trăiască și cu groaza că pot ajunge într-o casă condusă de asemenea monștri. E nevoie de soluții urgente pentru monitorizare și intervenție de la nivel european în cazul sistemului caselor de bătrâni, ca o garanție în plus pentru siguranța acestor persoane”, spune europarlamentarul Vlad Botoș.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)