„Ziua polițiștilor de penitenciare” cu avansări în grad, distincții și diplome





29 iunie este „Ziua polițiștilor de penitenciare”, iar pentru a marca această sărbătoare, polițiștii de penitenciare din Penitenciarul Arad au fost omagiați într-un cadru festiv de către comisarul de poliție penitenciară Elvis Dobrescu, directorul instituției, care le-a mulțumit pentru activitatea depusă și pentru eforturile susținute în vederea îndeplinirii misiunii pentru care au rostit jurământul de credință. Au fost înmânate noile grade profesionale polițiștilor de penitenciare care au fost avansați înainte de îndeplinirea stagiului minim, de asemenea, diplome și distincții atât polițiștilor care s-au evidențiat prin activitatea desfășurată, cât și foștilor polițiști care s-au pensionat fiind astfel omagiați în semn de respect pentru întreaga activitate desfășurată.
„Înaltpreasfințitul Timotei a oficiat Sfânta Liturghie, moment cu înaltă încărcătură spirituală și emoțională pentru toți polițiștii de poliție penitenciară, alături de un sobor de preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, i-a conferit comisarului de poliție penitenciară Elvis Dobrescu, cea mai înaltă distincție eparhială – Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici, în semn de aleasă prețuire pentru contribuția deosebită și purtarea de grijă față de activitatea bisericească a preoților capelani ai unității, în calitate de director al Penitenciarului Arad”, au transmis reprezentanții Penitenciarului Arad.
Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a organizat o festivitate solemnă joi, 29 iunie, care s-a bucurat de participarea ministrului justiției, Alina Gorghiu, unde directorul general al ANP, comisarul șef de poliție penitenciară dr. Dan Halchin, a evidențiat patru polițiști de penitenciare și le-a înmânat acestora diplome și plachete, pentru excelență profesională, dedicare, perseverență și îmbunătățirea imaginii publice la nivel național și internațional a sistemului penitenciar românesc, unul dintre aceștia fiind comisarul șef de poliție penitenciară Ionel Iovescu, din cadrul Penitenciarului Arad.
„Acțiunile dedicate polițiștilor de penitenciare se vor încheia sâmbătă, atunci când membrii de familie ai acestora vor putea vizita penitenciarul, prilej cu care vor cunoaște realitățile zilnice cu care soții și părinții lor se confruntă în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, încercând astfel să-i facem conștienți de complexitatea, importanța și dăruirea de care trebuie să dea dovadă un polițist de penitenciare în exercitarea zilnică a atribuțiilor de serviciu”, au precizat reprezentanții Penitenciarului Arad.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)