Un buzoian venit la Arad în căutarea unui loc de muncă a doborât recordul la amenzi primite într-o singură zi





Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Buzău, venit la Arad în căutarea unui loc de muncă, s-a ales într-o singură zi cu trei amenzi pe numele său. Polițiștii locali arădeni l-au sancționat pe buzoian pentru că consumat alcool pe domeniul public, apoi, mai târziu, bărbatul a fost prins cerșind, astfel că a mai primit o amendă, iar a treia sancțiune a venit după ce a distrus un coș de gunoi în Vlaicu.
La finalul zilei, bărbatul a ajuns în situația de a necesita îngrijiri medicale de specialitate de la cadrele medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad, acuzând probleme de sănătate, cel mai probabil pe fondul consumului excesiv de alcool și a «efortului depus la locul de muncă».
Reprezentații Poliției Locale Arad explică cum a ajuns buzoianul să încaseze atâtea amenzi: „D.L., în vârstă de 42 de ani, cu domiciliul în județul Buzău, ajuns în municipiul Arad, în vederea obținerii unui «loc de muncă», a săvârșit într-o singură zi mai multe fapte contravenționale. Bărbatul și-a început primele ore ale zilei “de muncă”, cu o porție de alcool consumată pe domeniul public, fapt pentru care a fost sancționat de echipajul din teren, aflat în patrulare în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. După acest eveniment, omul a început să muncească «profitabil», schimbându-și «obiectivul» în mai multe zone din municipiu, fiind surprins și sancționat de către agenții de poliție locală pentru apelarea în mod repetat la mila publicului. Individul nu s-a lăsat până nu a mai săvârșit o contravenție, reușind să încheie ziua cu o amendă de 2.000 de lei pentru încălcarea normelor HCLM nr. 162/2006, după ce a deteriorat un coș de gunoi în cartierul Aurel Vlaicu”.
Citește și: Poliția Locală a dat amenzi de peste 15.000 lei cetățenilor din Alfa și Confecții din cauza deșeurilor
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)