Accident la Hidișel. Două persoane au ajuns la spital, după ce un Duster și un Ford s-au lovit





Două persoane au ajuns, sâmbătă dimineață, la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc în satul bihorean Hidișelul de Sus, pe DN 76, informează Bihoreanul.
Polițiștii investighează modul în care două autoturisme, unul marca Dacia Duster și altul Ford, s-au lovit.
Potrivit comisarului șef Alina Fărcuța, purtător de cuvânt al Poliției Bihor, apelul la numărul unic de urgență 112 s-a făcut la ora 10.33.
Fotografii făcute de alți șoferi care au trecut prin zonă arată că Dusterul a ieșit în decor, oprindu-se aproape de gardul și poarta unei gospodării. Potrivit lui Fărcuța, două persoane au fost transportate la spital, cu răni aparent ușoare.
Deocamdată, nu se cunosc circumstanțele în care s-a produs accidentul, însă până la ora 12.15, traficul în zonă s-a desfășurat pe o singură bandă de circulație.
Sursa: ebihoreanul.ro
Comentariile portalului
Pai si la Dey cine lucreaza?? Ati auzit de Nicolae Batran, sau col. MATEI de la jandarmi?? Credeti ca (cenzurat de redactie) a facut de capul lui asta??
Moralitate la jigodii???!!!
După cum reiese și din comentarii, Aradul e un fel de Timișoara de mâna a treia (nici măcar de mâna a doua) cam la toate capitolele. (...)