Trei străzi din Arad rămân fără apă, luni. Vor fi montate contoare inteligente
Luni, 19.06.2023, în intervalul orar 08:00 – 18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pe străzile Eftimie Murgu, Liviu Rebreanu și Ion Rațiu pentru lucrări de montare a contoarelor inteligente, cu citire la distanță, anunță Compania de Apă și recomandă utilizatorilor să își asigure din timp o rezervă de apă pentru consum și menaj.
„Rugăm, de asemenea, abonații să asigure și să faciliteze accesul echipelor care execută lucrările, pentru ca intervențiile să fie cât mai rapide iar furnizarea apei potabile să fie reluată mai devreme decât s-a stabilit inițial”, transmite Compania de Apă.
Clienții din zonele afectate vor primi notificări la domiciliu cu cel puțin 24 ore înainte. De asemenea, anunțurile vor fi publicate pe website-ul Companiei de Apă Arad – www.caarad.ro și pe pagina Facebook Compania de Apa Arad SA.
Campania de înlocuire a vechilor apometre cu altele noi, inteligente și cu citire la distanță a început joi, 15 iunie, în cartierul Pârneava, fiind schimbate contoarele pe str. Căpitan Ignat, iar a doua zi pe str. Dorobanți, aflăm din ultimele postări de Facebook ale companiei.
Montarea contoarelor inteligente este gratuită și se va face etapizat, pe cartiere și pe străzi, după un program stabilit cu antreprenorul care a câștigat contractul de lucrări.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)