Instabilitate atmosferică în județul Arad până marți în jurul amiezii. ANM a emis un cod galben și un cod portocaliu
Județul Arad nu scapă de avertizări meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două coduri – galben și portocaliu – de averse torențiale și grindină.
Codul galben este valabil în intervalul 12 iunie, ora 10:00 – 13 iunie, ora 12:00.
Potrivit meteorologilor „în intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”.
Codul portocaliu a intrat în vigoare de astăzi, de la ora 10:00 și va fi valabil până marți, 13 iunie, ora 10:00.
Județele vizate de codul portocaliu sunt: Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu și Alba și în zona de munte a județelor Timiș, Cluj, Arad, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Brașov și Prahova
„În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu și Alba și în zona de munte a județelor Timiș, Cluj, Arad, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Brașov și Prahova vor fi averse torențiale și izolat căderi de grindină. Local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore)”, informează ANM.
Citește și: Furtuni în zona de vest. Aradul, din nou sub Cod Galben

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)