Tauțul și Târnova sunt în fierbere. Armata expropriază aproximativ 3000 de hectare pentru extinderea poligonului (Video)





Locuitorii, cu mic cu mare, din satele Nădăș, Dud și Tauț s-au adunat astăzi în fața Primăriei din comuna Tauț pentru a protesta față de intenția Forțelor Armate Române de a extinde poligonul și a-i expropria de mii de hectare de teren. Armata dorește să devină proprietara a încă aproximativ 3000 de hectare de pământ (pășune, intravilan, pădure), pentru a-și extinde astfel poligonul din zona Dud-Tauț. Localnicii spun că aproximativ 1300 de hectare vor fi luate din perimetrul comunei Tauț, iar 1700 de hectare din cel al comunei Târnova.
Practic, dacă se va realiza asta (și nu credem să i se poată opune cineva Armatei, fiindcă, cel mai probabil, este o decizie luată în CSAT), satul Dud rămâne fără pământ (pădure sau pășune. chiar locuințe și ferme).
La discuțiile care au avut loc în interiorul Primăriei Tauț presa nu a fost lăsată să participe – de către unul dintre reprezentanții Armatei. Însă, ulterior, locuitorii prezenți ne-au declarat (vezi video) că se vor constitui într-o asociație care să se lupte cu decizia Armatei, de fapt a Statului român.
Cu Armata nu e de „glumit”…
Există însă mari semne de întrebare cu privire la reușita demersului locuitorilor din Dud, Tauț și Nadăș, având în vedere că de câteva luni încoace reprezentanții forțelor armate fac măsurători – asta însemnând că totul este calculat și pus la punct de mai mult timp, fără abateri de la scop, militărește.
Este însă foarte important că – susțin oamenii – unii or să rămână fără case, locașuri și, din ce am înțeles, chiar investiții făcute în zonă, deoarece Armata va lua totul. Inclusiv un drum județean este străbătut de viitorul poligon.
Spuneam în titlu că parcă Tauțul este blestemat.. Păi după ani de zile de judecată cu familia Colțeu, locuitorii comunei au parte acum de un alt „război”, însă cu profesioniști… Astăzi a avut loc o ședință în urma căreia, așa cum ați putut constata în video, nimeni nu a fost lămurit.
Așa că, aproape sigur, focul încă nu e stins, nici pe departe.
Citește și: Je suis Nadăș! Satul din Arad și-a luat ca aliat un supercampion din K1 (FOTO)
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)