Biciclistă lovită în apropierea Spitalului Municipal Arad. Aceasta a rămas întinsă pe șosea





În urmă cu puțin timp a avut loc un accident la intersecția străzilor Crișan cu Șt.Aug.Doinaș, în apropierea Spitalului Municipal.
Se pare că o biciclistă ce circula pe pista de biciclete a fost lovită de o mașină marca Opel Zafira, iar aceasta a rămas întinsă pe șosea. În aceste momente este așteptată Salvarea pentru a-i acorda primul ajutor. Victma pare să fie conștientă, însă nu cunoaștem gravitatea rănilor.
Vom reveni cu amănunte
UPDATE IPJ Arad:,,
În seara zilei de 9 mai a.c., în jurul orei 20:55, un arădean de 68 de ani, a condus un autoturism pe str. Ștefan Augustin Doinaș, iar la intersecția cu str. Crișan, a accidentat o femeie de 53 de ani, din Arad, care se deplasa pe bicicleta pe drumul prioritar.
În urma impactului, femeia a fost accidentată ușor, la prima vedere, fiind transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a avut valoare 0 pentru cei implicați.
Polițiștii continuă documentarea pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.”
Comentariile portalului
Pe aia care curentează Mureșul de ce nu-i deranjează nimeni?
E simplu: conceptele evoluează în timp, înțelesul lor îmbogățindu-se, nuanțându-se sau chiar schimbându-se. Cu cel în cauză (suveranism) treaba e chiar simplă: înțelesul primar vizează (...)
O, vai săraci! Ce-ar fi, ca până România se redresează, să fie tot salariatul, egal unde lucrează și ce funcție deține, retribuit ca 1/3 din populaț (...)