Fără vestă de salvare, o tânără de 27 de ani s-a înecat. Aceasta, împreună cu o prietenă, au ieșit cu un skijet pe lacul Snagov





Cunoscuții spun că nu știau să înoate, dar asta nu le-a oprit pe două prietene să iasă cu un skijet pe lac, după lăsarea întunericului, în jurul orei 21.00. Cele două femei (una de 27 de ani și alta de 41 de ani) se aflau la o petrecere privată pe pontonul fostei terase „El Capitan”, de pe malul lacului Snagov, arată jurnaliștii Observator.
„N-a plecat niciuna cu vestă, inconştiente. Nu ştiu ce au făcut acolo, s-au învârtit în cerc, nu ştiu. Erau plecate de cinci minute, şapte minute. Când am ajuns acolo, skijetul era într-o parte. Cred că într-un viraj, cea din spate a tras. Altfel nu aveau cum să pice amândouă. Se îneca şi cealaltă dacă nu mă duceam”, a declarat Alex Andronescu, gazda petrecerii.
El a fost cel care și-a dat seama că cele două prietene au ieșit pe lac fără să-și ia nici măcar o minimă măsură de siguranță – vesta de salvare. El a fost și cel care i-a salvat viața femeii de 41 de ani. Însă, tânăra de 27 de ani, nu era de găsit.
Femeia de 41 de ani a fost salvată după ce a picat de pe skijet, în apă
Oamenii au anunțat imediat autoritățile.
„Am fost alertaţi pentru căutarea a două persoane care se aflau pe lacul Snagov şi au căzut în apă. Una din ele a fost scoasă imediat de martori”, a transmis în cursul nopții de vineri spre sâmbătă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
După ore bune de căutare, tânăra a fost găsită moartă la o adâncime de 7 metri.
Fata ar fi fost pasionată de sporturile nautice şi pe paginile de socializare are mai multe fotografii şi filmuleţe, unul dintre ele chiar pe lacul Snagov, în urmă cu o săptămână.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)