Peste 13 tone de deșeuri din Germania, constând în mobilier second hand, oprite la frontiera Nădlac II





Peste 13 tone de deșeuri constând în mobilier second-hand din Germania, ce trebuiau să intre în România, au fost oprite de frontiera Nădlac II de polițiștii de frontieră și lucrătorii Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. Aceștia nu au permis intrarea în țară a camionului și au dispus ca deșeurile să fie returnate societăților expeditoare.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a unui automarfar conduse de către un cetățean român. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilier second-hand, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu”, a anunțat Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 13.000 de kg de deșeuri, constând în mobiler second-hand, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)