„Capra cu trei iezi” – duminică, 9 aprilie, pe scena Trupei Marionete
A fost odată ca niciodată o poveste cu farmec și tâlc. O istorioară de demult, spusă cu mult umor de trei actori inspirați: Nuți Dorobanțu, Izabela Cotescu și Sorin Dorobanțu. Va fi odată ca niciodată duminică, 9 aprilie, de la ora 11.00, pe scena Trupei Marionete, spectacolul „Capra cu trei iezi”. Regia este colectivă, iar coregrafia poartă semnătura lui Cosmin Blaga.
„Capra cu trei iezi este un spectacol care a luat naștere după o perioadă dificilă de carantină, din nevoia de a ieși din tradiționalul spațiu scenic. Spectacolul nostru este unul plin de umor, inedit și prospețime. O rețetă garantată pentru buna dispoziție a iubitorilor de povești. Indiferent dacă au 2 sau… 102 ani” – spun creatorii spectacolului.
Vă reamintim că biletele, care costă 25 pentru adulți, 15 lei – pentru pensionari și studenți și 7 lei pentru preșcolari și elevi, se pot achiziționa, în limita locurilor disponibile, fie online de pe platforma www.eventim.ro fie prin rezervare telefonică, la numerele de telefon 0257.280.974 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele, de la casieria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10:00 – 14:00, duminică până cel târziu la ora 10:30. După această oră, rezervările se anulează. Casieria este deschisă de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00, duminică, în intervalul 9:30 – 10:55.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)