A zburat cu mașina pe liniile de tramvai, lângă Gara CFR
În jurul orei 22:00, a avut loc un eveniment rutier pe Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad, unde un autoturism marca Hyundai a ajuns direct pe liniile de tramvai. Autoturismul s-a „împlântat” direct într-un stâlp de electricitate din beton, în dreptul intersecției cu Gara CFR.
Momentan nu știm cauza oficială a producerii accidentului, însă cel mai probabil șoferul nu a respectat regulile de circulație cu privire la viteza admisă.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care face cercetări cu privire la modul în care s-a produs accidentul.
Traficul tramvaielor nu mai este afectat la ora actuală, mașina fiind ridicată de pe linii.
UPDATE
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că accidentul a avut loc în jurul orei 21:50. Șoferul, un tânăr de 24 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu spre UTA, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare în zona Gării CFR și a derapat pe șinele de tramvai, unde a intrat în coliziune cu un stâlp.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că nu consumase alcool.
În urma impactului, tânărul a fost rănit ușor (la prima vedere), fiind transportat la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale, anunță IPJ.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)