”Biblioteca vie” a adunat sute de participanți în 27 martie, zi dedicată Asistenței Sociale





Cu ocazia Zilelor Asistenței Sociale, a fost realizat evenimentul “Biblioteca vie- Vulnerabilități în asistența socială”, organizatori fiind prof. univ. dr. Maria Alina Breaz (președinte asociație) și Laura Andreș (președinte asociație), alături de instituțiile partenere.
Evenimentul a avut loc în data de 27 Martie și s-a desfășurat în cadrul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad. Au participat asistenți sociali, studenți, profesori și simpatizanți ai activităților de voluntariat și de ajutorare a semenilor.
Instituțiile partenere au transmis mesajele către toți cei prezenți, participanții fiind invitați să „lucreze”, in cele ce au urmat, la activitățile de tip workshop derulate. Temele workshop-urilor au fost variate, printre acestea numărându-se “Rețeaua de medicină școlară”, “Asistență socială în penitenciar”, “Serviciul de probațiune și profesia de consilier de probațiune”, “Provocări în munca cu tinerii care beneficiază de măsuri de protecție specială” și multe altele. Toate au fost susținute de specialiști din domeniu, reprezentanți ai instituțiilor de profil partenere, din județul Arad și nu numai.
Nu în ultimul rând, “Biblioteca vie” și-a propus să prezinte povești din viața personală și profesională, alăturând oameni cu țeluri comune, care aduc în prim plan asistența socială ca disciplină, știință, profesie, vocație și stil de viață.
Comentariile portalului
Ce rol are Casa de Avocatura platita pe bani publici ,care apara CJ Arad, desi acesta are jurisconsulti angajati pe bani buni?!
@RF N-au demisionat de la conducerea primăriei din București și de ka conducerea ISU după tragedia fin Colectiv, și tu vrei să demisioneze pt. un hidrant!?
Felicit pe conducatorii bisericii maghiare! Sunt oameni cu scaun la cap.....