O femeie de 49 ani a murit în urma cruntului accident de la ieșirea din Ineu. Alte trei victime au ajuns la spital





În jurul orei 16:45 s-a produs un accident rutier între două autoturisme, la ieșirea din orașul Ineu spre Pâncota, pe DJ 792.
Intervin pompierii militari ai Detașamentului Ineu cu o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Personalul Serviciului de Ambulanță informează că accidentul s-a soldat cu șase victime, dintre care una este inconștiență.
Intervenția este în dinamică. La fața locului a pornit și elicopterul SMURD.
Atenționăm șoferii că traficul este blocat în zonă, formându-se mari cozi pe ambele sensuri de mers.
Update
La fața locului a fost reevaluată situația și acum ISU informează că este vorba despre 5, nu 6 victime. Dintre acestea, două victime sunt minore.
„Pentru optimizarea acțiunilor de răspuns a fost solicitat în sprijin un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă și elicopterul SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost identificate 5 victime, printre care una încarcerată, în stare de inconștiență.
Folosind echipamentele din dotare, pompierii au descarcerat victima și au predat-o echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare.
În urma evaluării medicale, 4 victime, printre care doi minori sunt asistați medical la locul evenimentului. Toate cele 4 persoane sunt conștiente și cooperante”, transmit reprezentanții ISU Arad.
Update 2
Dintre victimele accidentului, cea aflată în stare inconștientă, o femeie de 49 de ani, a decedat.
Cei doi copii (unul de 12 și unul de 8 ani) au suferit traumatisme abdominale. Băiatul de 12 ani este intubat și a fost transportat la Timișoara, iar fata de 8 ani a fost transporată la UPU Arad. O altă victimă, un bărbat de 36 ani, cu politraumatisme, a fost preluat de ambulanță și transportat tot la UPU Arad.
Pe de altă parte, un bărbat de 30 ani, deși a avut policontuzii, a refuzat să fie transporat la spital.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Update 3
Raportul Inspectoratului de Poliție Județean despre accidentul rutier:
În după amiaza zilei de 14 martie, în jurul orei 16:40, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident, pe D.J. 792, în afara localității Ineu.
Un bărbat de 36 de ani, din Vârfurile, în timp ce conducea un autoturism, dinspre Seleuș spre Ineu, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Ineu.
În urma impactului, și-a pierdut viața o femeie de 49 de ani, pasageră în primul autoturism, șoferul și doi copii minori, din același autoturism, fiind transportați la spital în vederea evaluării stării și acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)