S-a oprit la intrarea în frizeria GIU. Încă o tamponare gravă pe strada Eminescu colț cu Cicio Pop
Se circulă cu viteză pe strada Eminescu, dar și pe Cicio Pop, așa că o dată pe lună, cel puțin, câte o tamponare strică mașinile celor implicați și, de cele mai multe ori, din cauza vitezei excesive, le proiectează vehiculele în mașinilor celor care se parchează în vecinătatea intersecției. Semnalele de alarmă trase de locuitorii din zonă, care au atenționat Primăria Arad că, în această zonă, tragediile sunt doar o chestiune de timp (și oricum s-a mai murit în intersecţia cu pricina din vina accidentelor), nu au fost băgate în seamă. Nimeni din zona de decizie nu a luat în calcul să monteze aici vreun semafor, în ciuda faptului că, după ultima tragedie de aici, discuțiile păreau de actualitate.
În absența unor măsuri, marți, în jurul orei 20.00, s-a petrecut încă o tamponare care putea avea urmări tragice. Două vehicule Ford s-au lovit în intersecţie, iar una dintre maşini a ajuns la intrarea în frizeria GIU, lovind în urma acroşajului o altă maşină parcată regulamentar pe strada Ştefan Cicio Pop.

Deşi unul dintre pasagerii maşinii care a ajuns lipită de frizerie părea, imediat după momentul impactului, a fi într-o stare de confuzie și amețeală, tinerii prieteni insistau să nu fie chemată nicio salvare. În scurt timp, însă, probabil anunţaţi de cineva, au ajuns la fața locului și poliţiştii, pentru a face cercetările de rigoare. Mai mult ca sigur, însă, drept cauză a tamponării va fi bifată viteza și neacordarea de prioritate a celui care circula pe strada Cicio Pop.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)