Asistații social şi condamnații au strâns peste 4 tone de deşeuri din municipiul Arad





Comunicat. În data de 8 februarie, polițiștii locali au coordonat o acțiune de adunare a deşeurilor din zona Calea 6 Vânători, efectuată de asistați social şi condamnați la muncă în folosul comunității, între Adăpostul de noapte aparținând Direcției de Asistență Socială și Penitenciarul Arad.
Astfel, agenții de poliție locală au supravegheat 4 persoane beneficiare de venit minim garantat care potrivit Legii nr. 416/2001 au obligația desfășurării, lunar, a unor acțiuni sau lucrări de interes local pentru sumele acordate, respectiv 6 persoane condamnate penal, obligate să presteze munca în folosul comunității.
În urma activității, au fost colectate 4.500 kg de deșeuri municipale, constând în mobilier, cartoane, diverse gunoaie, acțiunea fiind realizată cu sprijinul Societății de Salubrizare Deva, respectiv Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
Poliția Locală menționează că locațiile curățate sunt ocupate frecvent de persoane fără locuință stabilă, care își găsesc acolo refugiul, producând adevărate depozite de gunoaie. În momentul desfășurării acțiunii, au fost identificate 2 astfel de persoane în locația respectivă, cărora polițiștii locali le-au pus în vedere evacuarea zonei, urmând a fi luate măsuri în privința desființării respectivelor construcții.
Comentariile portalului
A fost proiectat de firma proarhitectura această firmă de casă a Aradului care face numai nefăcute și nimeni nu se atinge de ea?
Nimic nou sub soare, inca o investitie facuta de neamul lui "las ca merge si asa", ce zici Bibi iti place ?
Opinia mea despre mineriadă și mineriade - că au fost mai multe - o puteați citi atunci, în 1990, de exemplu, în presa locală. Mai precis în Jelen, dar nu (...)