Percheziții în Bihor, Iași, Vaslui, Botoșani, Galați și Neamț, la locuințele unor polițiști de frontieră
Un număr de 30 de percheziții, din care patru în Bihor, sunt derulate marți dimineața de polițiștii Direcției Generale Anticorupție, într-un dosar care privește fapte de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021 – septembrie 2022.
În Bihor, perchezițiile au început la ora 6. Potrivit ebihoreanul.ro, în județul Bihor au fost „săltați” agenții de frontieră Gelu Sereș, Mădălin Țărău, Daniel Moş și Cosmin Măduţa.
Operațiunea este coordonată de DNA Iași. Direcția Națională Anticorupție a transmis o scurtă informare referitoare la acest caz:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, în coordonare cu autorități judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021 – septembrie 2022.
În cursul zilei de 17 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 31 locații situate pe raza județelor Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)