Adolescenta din România căreia medicii i-au replantat mâinile, externată de Revelion
Adolescenta de 15 ani căreia medicii din Iaşi i-au replantat mâinile amputate în urma unui grav accident de circulaţie va fi externată sâmbătă, după două săptămâni de spitalizare.
Imaginile cu Alexia pe holurile secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul de Copii din Iaşi „Sfânta Maria”, unde a fost internată de la mijlocul lunii decembrie, au fost publicate pe Facebook de părinţii fetei.
„Am început sărbătorile cu o dramă, o dramă foarte mare, şi se pare că încheiem anul cu cea mai mare bucurie posibilă. Este incredibil, noi nu ne aşteptam să plecăm atât de repede acasă”, a spus Valentina Tudose, mama Alexiei, pentru Observatornews.ro.
Coordonatorul secţiei a explicat pentru sursa citată că în câteva luni adolescenta se va recupera complet.
„Alexia a avut azi (n.r. – vineri) ultima operaţie, iar mâine va fi externată din spitalul nostru. Doar degetele mâinii drepte le poate mişca, în flexie. Dar cu siguranţă acest copil va recupera şi celelalte funcţii motorii la mâna dreaptă şi mâna stângă. Într-un interval de 8-12 luni apreciem că acest copil va recupera mare parte din funcţiile motorii ale mâinilor”, a declarat dr. Sidonia Susanu, coordonatorul secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul de Copii din Iaşi.
În urmă cu două zile, joi, Alexia s-a ridicat de pe patul de spital și a făcut primii paşi după numeroasele intervenţii suferite la nivelul mâinilor.
Comentariile portalului
Pfoai...să vezi câți turiști străini vom avea d'acum încolo.Parcă văd,că de anul viitor,münchenezii vor lua legătura cu Bibi (dacă va (...)
== PAI BINE AU FACUT == MASURI CA IN TELEORMAN == TREBUIESC PLATITE PRIMELE IN CONSILIU JUDETZEAN APOI MARIRILE DE SALARII DE DUPA ALEGERI PLUS DEPLASARILE DE AIUREA DIN IULIE -SEPTEMBRIE LA DIVERSE (...)
Curat murdar. În sfârșit cineva care înțelege...