Doi arădeni, reținuți în urma perchezițiilor făcute de polițiștii de la S.A.E.S.P.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare, în ziua de 15 decembrie , 4 mandate de percheziție domiciliară, la imobile deținute de două persoane, în comuna Petriș.
În urma activităților desfășurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor o armă de fabricație industrială, calibrul 12, 22 de cartușe de calibre diferite, cu capse nepercutate, 9 lațuri din cablu metalic, un cuțit de vânătoare și trofee de căprior și mistreț.
Doi tineri, de 19 și 21 de ani, au fost conduși la audieri și ulterior reținuți pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În activități au fost implicați polițiștii Serviciului de Ordine Publică, Poliției Municipiului Arad, Secției 1 Rurală Arad, Biroul de Investigații Criminale, Biroul pentru Protecția Animalelor, Serviciul Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu sprijinul Biroului pentru Operațiuni Speciale.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)