Colaborarea culturală Arad-Braşov, la Consiliul Judeţean
Comunicat. O colaborare culturală între județele Arad și Brașov a fost inițiată, astăzi, de Consiliul Județean Arad, Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” din Brașov și Asociația „Arad, trecut, prezent și viitor”. La sediul Consiliului Județean Arad, directorul Bibliotecii din Brașov, dl. Daniel Nazare, a prezentat tehnici de scriere a proiectelor de finanțare și a detaliat produsele culturale realizate la Brașov.
La întâlnire au participat directorii Complexului Muzeal Arad, Bibliotecii A. D. Xenopol, Centrului Cultural Județean, și reprezentanții Centrului Municipal de Cultură și ai Parcului Natural Lunca Mureșului, cât și mai multe asociații culturale arădene.
„Am răspuns inițiativei dlui Sebastian Bunghez, președintele Asociației „Arad, trecut, prezent și viitor”, de a avea o dezbatere interjudeţeană, despre oportunităţile de colaborare pe plan cultural. Aradul are spaţii culturale, dar ne dorim să le şi umplem de viaţă. De aceea, experienţa colegilor de la Braşov este importantă pentru noi şi îi suntem recunoscători domnului director Nazare că a venit pentru a patra oară anul acesta la Arad şi are acest laborator de specialitate cu oamenii implicaţi în managementul cultural la nivel arădean”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Ionel Bulbuc.
În cadrul întâlnirii de astăzi, directorul Bibliotecii din Braşov a prezentat şi o serie de propuneri punctuale pentru un calendar comun de evenimente, dar şi schimburi de experienţă în domeniul scrierii de proiecte.
Comentariile portalului
@csm Vorba americanului m-ai prostit odată rușine ție m-ai prostit a doua oară rușine mie. Arădenii mulți au o gândire primitivă și mușcă prosteala (...)
Străbunicii mei din partea bunicului au trăit la Craiova... Eu m-am născut la Arad, părinții mei la Arad. Originile mele însă sunt așa: olteneș (...)
Dupa cum ati compus comentariul, sunt convins ca sunteti unul din aceia care arunca gunoaiele pe jos.