Gazele din Marea Neagră, „mărul discordiei” în negocierea cu Austria pentru aderarea României la spaţiul Schengen?





În timp ce România negociază cu Austria – prin vizita ministrului Bode la Viena – un vot favorabil pe 8 decembrie pentru primirea în spaţiul Schengen, nici compania austriacă OMV nu are zile liniştite, scrie cursdeguvernare.ro.
Reamintim, Austria a fost singura oponentă a intrării în Schengen, săptămâna trecută, după ce inclusiv Suedia și Olanda au susținut aderarea României la spațiul de liberă circulație.
Compania austriacă are la dispoziţie doar trei săptămâni pentru a semna acordul de comercialitate pe gazele descoperite în perimetrul de la Marea Neagră: dacă nu o face până la 31 decembrie, îşi pierde licenţa de la data de 1 ianuarie 2023.
Acordul de comercialitate e pasul indispensabil pentru trecerea la dezvoltarea perimetrului şi la investiţia în sine. Deşi chestiunea părea tranşată încă de astă vară, iar noua lege offshore fusese acceptată de OMV – şi, odată cu ea, de celălalt partener, Romgaz – discuţiile şi lobby-ul companiei austriece s-au reluat la sfârşitul toamnei, fără succes. S-a ajuns, astfel, la vizita directorului general executiv al OMV, Alfred Stern, chiar la Cotroceni, pentru o discuţie cu Klaus Iohannis, în data de 21 noiembrie.
Şeful statului român a cerut companiei austriece, în cadrul întâlnirii, să pornească de urgenţă investiţiile în perimetrul Neptun Deep, însă partea austriacă a anunţat că nu va lua o decizie de investiţie decât în vara viitoare.
Miza lobby-ului OMV vizează, însă, altceva: potrivit unor surse convergente din administraţia decidentă, consultate de CursDeGuvernare, compania austriacă doreşte o modificare a legislaţiei în avantajul său, legislaţie care să se facă pe repede înainte şi care să fie valabilă la data semnării acordului de comercialitate: adică modificări legislative în numai 3 săptămâni, pentru o conjunctură legislativă cât mai avantajoasă la data acordului.
Sursele consultate de CursDeGuvernare arată că lobby-ul se întinde de la sfera parlamentară şi până la ministere.
Citește continuarea pe cursdeguvernare.ro
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)