Întreaga conducere de la Juventus a demisionat. Clubul este anchetat pentru o fraudă de 282 de milioane de euro
Președintele Andrea Agnelli, 46 de ani, pleacă la pachet cu tot boardul clubului anchetat pentru fraudă contabilă de 282 de milioane de euro, în operațiunea „Prisma”, scrie Gazeta Sporturilor.
Conform italienilor de la Gazzetta dello Sport, Agnelli părăsește Juventus după mai bine de 12 ani! Îl urmează Pavel Nedved, adjunctul lui, directorul general Maurizio Arrivabene și membrii boardului Laurence Debroux, Massimo Della Ragione, Katryn Fink, Daniela Marilungo, Francesco Roncaglio, Giorgio Tacchia și Suzanne Keywood.
Juventus a confirmat oficial demisiile in corpore ale conducătorilor.
Astfel, se încheie o eră la Juventus. Agnelli era președintele clubului din mai 2010.
Fosta campioană a Italiei face obiectul investigației intitulate „Prisma”, începută în mai 2021. Autoritățile încearcă să pună mâna pe bilanțurile contabile ale clubului din perioada 2018-2021, bănuind o fraudă financiară în decursul acestor ani.
Sunt vizate 42 de transferuri, cu implicare directă torineză, dintre cele 62 din ultimele trei sezoane, care au dat naştere unor câştiguri de capital și modul în care ar fi fost plătit Cristiano Ronaldo! Interceptările convorbirilor telefonice stau la baza acestui dosar exploziv.
Sursa: Gazeta Sporturilor


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)