Doisprezece cetățeni străini, depistați de polițiștii de frontieră





Comunicat. Poliţiştii de frontieră arădeni și bihoreni au depistat doisprezece cetăţeni din diverse state, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare, respectiv pe jos, cu scopul de a ajunge în diferite state din vestul Europei.
În data de 21.11.2022, în jurul orei 01:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, alune pentru o societate comercială din Elveția.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, în compartimentul destinat mărfurilor, șase cetăţeni străini.
Persoanele depistate au fost preluate și transportate la sediul instituţiei pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Turcia și Siria.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, judeţul Bihor, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit trei cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Pakistan și Etiopia ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Diosig, judeţul Bihor, au observat, la aproximativ 450 de metri de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Sri Lanka și au intrat legal în țara noastră în baza documentelor personale.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră derulează cercetări la finalizarea acestora urmând a dispuse măsurile legale.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)