Cinci suspecți au fost inculpați în Bulgaria, după atentatul de la Istanbul
Cinci suspecţi au fost inculpaţi în Bulgaria după atentatul din 13 noiembrie de la Istanbul, atribuit de autorităţile turce combatanţilor kurzi din PKK şi aliaţilor lor din Siria, a anunţat sâmbătă Parchetul bulgar, potrivit Agerpres, care citează AFP.
”Cinci persoane au fost inculpate pentru că l-au ajutat” să fugă pe unul dintre presupuşii autori, a declarat Siyka Mileva, purtătoare de cuvânt a procurorului general bulgar.
Rolul lor a fost logistic, a precizat ea, adăugând că Parchetul bulgar ceruse plasarea în detenţie a patru dintre ei.
Potrivit canalelor de televiziune locale, trei sunt originari din Republica Moldova, iar un altul dintr-o ţară arabă al cărei nume nu a fost precizat.
Şase persoane au fost ucise şi alte 81 rănite în explozia survenită duminica trecută pe bulevardul Istiklal din centrul Istanbulului.
Până în prezent atacul terorist nu a fost revendicat.
Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), miliţia kurdă activă în Siria, au negat orice implicare în acest atentat.
Sursa: Agerpres.ro
Comentariile portalului
Noi avem nevoie de terasae în loc de parcări. Iar unde sunt parcări, mai ales pe bulevard, multe locuri sunt închiriate cu gheara ridicată. Pe bulevard nu ar (...)
Ei, vedeți, tocmai despre asta este vorba: nuanța. Sau cum spunea bătrânul secui nepoțelului: accentul, băiețaș, accentul este decisiv...
Se pare ca asta e moda, indiferent de culoarea politica. Nu-i asa, domnule Notaros? Va scriu asta inainte de palinca 😂 https://www.facebook.com/share/r/gyR5CAwVzwxagTdv/