Și Tribunalul Arad critică modalitatea prin care se vrea modificarea pensiilor speciale. „Să se facă prin lege, nu prin ordonanțe peste noapte”





Vestea potențialei reforme a pensiilor speciale a făcut ca un număr record de magistrați din țară să-și depună dosarele de pensionare într-o singură zi. Pe acest considerent, Tribunalul Arad a semnat o cerere, alături de instanțele din țară, prin care atrage atenția asupra efectelor de destabilizare a sistemului judiciar din cauza unor decizii luate peste noapte.
„Draftul” care a apărut în media arată că acordarea pensiilor speciale urmează să fie modificată printr-o ordonanță de urgență, care ar impune ca ele să fie alocate doar după vârsta de 65 de ani, iar magistraţii să nu mai primească pensii mai mari decât salariile. Pe acest considerent, președintele Tribunalului Arad, Flavius Bradin, a dorit să aducă clarificări referitoare la Hotărârea semnată în 2 noiembrie de instanța arădeană alături de Înalta Curte și restul instanțelor din țară. Acesta a subliniat că nu este vorba de a dezbate dacă măsura de modificare a pensiilor speciale este justă ori nu, ci nemulțumirea principală semnalată este ca aceste modificări să se adopte prin lege, să existe o dezbatere publică, un dialog cu clasa politică, nu să se adopte prin ordonanțe de urgență „peste noapte”, făcând o comparație cu situația din trecut când s-a făcut un referendum și s-a luat decizia că nu se vor modifica legile justiției prin ordonanță de urgență, aceasta fiind și solicitarea de acum prin hotărârea adoptată.
„Acest proiect de act normativ a generat o reacție puternică din partea sistemului judiciar. Înalta Curte și Curțile de Apel și toate instanțele din țară au adoptat o hotprâre cu privire la cele apărute în spațiul public. Și Tribunalul Arad s-a înscris în această linie , alături de toate judecătoriile din raza Tribunalului Arad, iar în data de 2 noiembrie a adoptat o hotărâre prin care solicita să se respecte statutul constituțional al judecătorilor, în sensul asumării principiilor stabilității și previzibilității acestui statut și se solicita executivului și legislativului să se respecte principiul cooperării loiale între puterile statului.
Practic, ceea ce am cerut a fost ca orice dezbatere cu privire la statutul nostru, la legile justiției care tocmai au trecut de Parlament, au fost trimise spre promulgare și, în momentul de față sunt la Curtea Constituțională ca urmare a atacării pe neconstituționalitate…. cea ce am cerut noi este ca orice modificare care va avea loc să nu aibă loc peste noapte, să nu aibă caracter de surpriză, ci să se bazeze pe un dialog între reperzentanții sistemului judiciar și clasa politică, forul legislativ. Așa cum ați văzut, pe ordinea de zi a CSM-ului de ieri au existat un val de pensionări, ca urmare a acestei reacții emoționale, acestei modificări neașteptate care s-a anunțat, dar care până la urmă nu a fost asumată de clasa politică și a apărut ca o amenințare. S-au pensionat 59 de judecători, un record dacă ne uităm la ultima perioadă. Trebuie luat în calcul că există un risc – ceea ce au afirmat reprezentații sistemului judiciar inclusiv în ședința de ieri a Consiliului Superior al Magistraturii – și că trebuie ținut cont de vulnerabilitatea pe care o poate dobândi sistemul judiciar ca urmare a unei pensionări masive în rândul judecătorilor.
Să ne raportăm doar la Tribunalul Arad, unde suntem mai în vârstă și îndeplinim mai mulți condiția de pensionare: dintr-o schemă de 34 judecători, în prezent suntem 28 și există 9 judecători care au deja decizia de pensie în buzunar și care ar putea oricând să și-o pună în aplicare. Ei doresc să rămână în sistem, dar în condițiile în care li se lasă libertatea de a alege ei momentul până la care să rămână. Orice modificare care ar putea să le afecteze status quo-ul de acum, ar putea duce la pensionarea acestora. Automat nu sunt 9 oameni… Este cert și privind în trecut, în istorie, e clar că orice reducere a personalului unei instanțe, la fel cum orice creștere artificiale a competenței unei instanțe, duce în mod inevitabil la lungirea duratei de soluționare a cauzelor. Uitați-vă doar la ceea ce s-a întâmplat cu termenele de judecată la Înalta Curte, când printr-o decizie a Curții Constituționale automat toate recursurile pentru petenții derizorii au fost luate în competența Înaltei Curți și nu la Curțile de Apel cum era până atunci! Dintr-o dată s-au lungit spectaculos termenele de judecată”, a spus Flavius Bradin.
Acesta a mai subliniat că Hotărârea semnată și de Tribunalul Arad este practic o cerere amiabilă asupra aplecării la dialog asupra statutului magistraților și că nu se pune problema intrării în grevă a magistraților.
––-
• Citește și interviul oferit de Flavius Bradin pentru Special Arad, în 2020, tot pe tema modificării pensiilor speciale: „Suntem folosiți ca masă de manevră pentru câștig de capital electoral”. Interviu cu Flavius Bradin, despre motivele din spatele grevei magistraților – Special Arad · ultimele știri din Arad
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)