Delegație din Slovacia, în vizită la UVVG, în urma unui program Erasmus+





Comunicat. Luni, 17 octombrie 2022, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a primit vizita delegației Universității Dubnica, din Slovacia, formată din Prof. Tomas Lengyelfalusy-Rector și Prof. Miroslav Skoda-Prorector pentru Cooperare Academică. Vizita a avut ca scop semnarea acordului de cooperare dintre cele două universități.
În cadrul întâlnirii, au fost stabilite direcțiile de cooperare: publicarea de articole științifice, schimburi de bune practici, organizare și participare la conferințe de specialitate și schimburi academice, prin programul ERASMUS PLUS.
Delegația s-a întâlnit cu conducerea Universității, decanii facultăților de Științe Economice, Informatică și Inginerie, Științe Socio-Umane și Educație fizică și Sport, precum și cu Departamentul de Relații Internaționale.
Rectorul U.V.V.G. Arad, Prof. Univ. Dr. Habil. Coralia Cotoraci : „Ne-am bucurat mult de vizita dlui. rector Lengyelfalusy și de a prietenului și colaboratorului nostru, prof Miroslav Skoda, prorector al acestei universități private din Slovacia. Este o colaborare de 21 de ani, concretizată până acum în participarea la conferințe și workshop-uri de ambele parți, la nivelul Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie, pe care o extindem, și la Facultatea de Științe Socio-Umaniste, Educație fizică și Sport. Sunt mândră să văd o colaborare universitară, care durează și se menține atât de frumos peste ani!”
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este