Guvernul impune un preț plafonat la vânzarea lemnului de foc, inclusiv pentru privați, dar nu există propuneri pentru compensare





Guvernul a aprobat, miercuri, plafonarea la 400 lei a preţului pe metrul cub de lemn de foc, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, potrivit Hotnews.ro.
„În urma discuţiilor din coaliţie şi deciziei cu privire la plafonarea preţului, astăzi am aprobat această ordonanţă de urgenţă prin care preţul la lemnul de foc, tocătură provenită din lemn, rumeguş şi restul de lemn se stabileşte la 400 lei pe metrul cub cu TVA inclus, respectiv la brichete de lemn se stabileşte un preţ maxim de 1.500 lei pe tonă cu TVA inclus şi la pelete (…) este maxim 2.000 lei pe tonă cu TVA inclus”, a afirmat ministrul, după şedinţa Executivului.
El a precizat că această măsură vine în sprijinul cetăţenilor care sunt afectaţi de creşterile de preţuri pe plan naţional, generate de situaţia internaţională de pe piaţa de profil şi de războiul din Ucraina. Potrivit acestuia, preţul plafonat este preţul final la consumator şi se referă la toţi comercianţii, toţi agenţii economici, toate persoanele fizice care vând lemn de foc. Prevederile ordonanţei vor intra în vigoare în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Întrebat despre faptul că în proiectul iniţial prevedea plafonarea preţului la 500 lei, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a explicat că modificarea s-a făcut la solicitarea prim-ministrului. „Este solicitarea premierului României şi ca atare această modificare a fost prinsă în actul normativ”, a afirmat Cărbunaru.
Sursa: Hotnews.ro.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)