Pola Zilei: Când pornim gazu’?
Să nu vă gândiți la nimic macabru sau incorect politic, întrebarea noastră se referă la ceva absolut concret și actual în aceste zile.
Având în vedere creșterea galopantă a prețului energiei, înainte de toate a gazului cu care unii ne încălzim locuința, nu de alta, dar avem centrală proprie, nu suntem racordați la CET, întrebarea primește nuanțe dramatice. Fiindcă una e să plătești cinci sute pe lună și cu totul altceva o mie cinci sute.
Trecem peste pățania lui Mihai Șora, cel care a primit o factură de la ENEL de șase mii de lei. ENELU’ nu e cu gazu’, radiatoarele consumă mai puțin, chiar dacă mult peste nivelul nostru de înțelegere. Și ca să ajut cititorii noștri, mult mai temperați decât ai lor, recunosc, eu aseară am dat drumul la gaz. Erau 15 grade în cameră, pisica tremura și acoperită și se uita la mine cu ochi rugători. Asta este, dacă era după mine mai așteptam să coboare până la 13, că e cu noroc, dar cu Sissi nu-mi puteam permite.
Desigur, întrebarea este pentru cei care își numără banii la sfârșitul lunii, nu pentru aleșii noștri, cei care sunt preocupați de numărarea voturilor.
Deci, mai stăm sau îi dăm drumul?













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)