WOWsmane! Nuova UTA a pus cruce speranțelor Nuovei Mama Mia în Cupa României!





UTA Bătrâna Doamnă își continuă drumul în Cupa României după ce a pus cruce speranțelor celor de la Nuova Mama Mia Becicherecul Mic chiar lângă cimitirul din Sânicolaul Mic. Arădenii au câștigat la scor de neprezentare după o repriză secundă entuziasmantă.
UTA a început bine partida cu cei de la Mama Mia, Nădăban trimițând în bară în minutul 10 un șut dintr-o lovitură liberă. A fost unica ocazie importantă a elevilor lui Roli Nagy în prima parte a jocului, una controlată mai mult de agresiva formație bănățeană. Gruparea din Becicherecul Mic s-a apropiat de multe ori periculos de careul lui Bodea, dar evoluția bună a portarului arădean, precum și a lui Botiș și Varga în centrul apărării, a făcut ca la pauză scorul să fie același ca la începutul partidei, 0-0.
Arădenii au fost obligați să schimbe în minutul 22, Cipri Rus suferind o entorsă la gleznă, iar locul său a fost luat de Petrică Dragoș.
Nagy a schimbat și la pauză: l-a scos pe – de data aceasta – apaticul Hlistei și l-a introdus pe Burlă, iar senegalezul Ousmane Mansour i-a luat locul lui Bulza în atac. Au fost trei schimbări foarte inspirate, Dragoș și mai ales WOWsmane schimbând soarta meciului. Africanul a ratat o ocazie imensă în minutul 49, dar în minutul 56 a insistat foarte bine la o pasă în adâncime a lui Nădăban și l-a învins pe Culda cu un șut din cădere de la 16 metri: 1-0!
Din acel moment, pe teren a mai existat o singură echipă: UTA. Dragoș a trimis mingea în bară în minutul 58, iar Mama Mia nu se regăsea. În minutul 75, tot Dragoș l-a găsit cu o centrare perfectă pe același Ousmane și acesta a marcat cu capul pentru 2-0! Cei doi jucători au conlucrat excelent și la golul al treilea, gol la care Ousmane s-a oprit evitând ofside-ul, Dragoș a continuat alergarea, s-a trezit singur cu Culda, l-a driblat pe acesta și a marcat în poarta goală: 3-0!
Până la final am mai notat faza comică care l-a avut în centru pe Norbert Varga. Experimentatul fundaș arădean a încercat să paseze acasă de la 30 de metri, a lovit defectuos mingea iar aceasta a întâlnit bara la vinclul porții lui Bodea și a ricoșat în corner!
Un joc foarte bun a făcut și Chindriș la mijlocul terenului, mijlocașul revenit în această vară de la Sebiș recuperând foarte multe baloane în duelurile cu adversarii din această seară.
UTA: Bodea – Popa, Botiș, Varga, Suslak – Copil (70 Leucuța), Chindriș, Nădăban, Hlistei (46 Burlă) – Rus (22 Petrică Dragoș), Bulza (46 Ousmane).
Nuova Mama Mia: Culda – Hodiș, Telescu, Hecsko, Zurbagiu – Radu, Luță (85 Molcuț), Ștefanovici, Negruț (50 Toma) – Silaghi (69 Tăbăcaru), Doană (68 Steop).
VOM REVENI DUPĂ ORA 23 CU PESTE 250 DE FOTOGRAFII DE LA ACEST MECI!
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.