Arădenii harnici! S-au dat amenzi pentru deșeurile aruncate în locul greșit
Comunicat. Zilele trecute, polițiștii locali cu atribuții de protecția mediului au verificat modul de colectare a deșeurilor municipale în cartierul Micalaca, descoperind, în Zona 300, două situații de depozitare necorespunzătoare a unor deșeuri din construcții provenind de la lucrări executate la apartamentele de bloc.
A devenit o practică transformarea platformelor menajere în depozite ad-hoc de deșeuri, prin depunerea unor saci de reziduuri din construcții pe lângă platformele gospodărești, în ideea, de altfel eronată, că prestatorul serviciului de colectare le va ridica odată cu gunoiul menajer.
Ținând cont de gravitatea faptelor surprinse la fața locului, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, una constând în avertisment scris și ridicarea deșeurilor depozitate neconform, iar cealaltă constând în amendă contravențională pentru nerespectarea prevederilor Regulamentului serviciului de salubritate a municipiului, în cuantum de 1.000 lei, cu obligativitatea ridicării deșeurilor și predării către depozitul conform, pe bază de bon justificativ.
În cazul neconformării autorului și obligării administrației locale de a degaja zona prin firma de salubrizare a domeniului public, fapta poate fi încadrată la ”abandon deșeuri”, făptuitorul fiind pasibil de amenzi cuprinse între 10.000 – 20.000 lei.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)