Atenție, șoferi! De marți, se închide circulația la ieșirea din municipiu către Vladimirescu, pentru lucrări la pasaj





Direcția Regională de Drumuri și Poduri informează că, de săptămâna viitoare, va fi închis traficul pe sectorul de drum cuprins între km 539+650 și km 541+000 pe DN 7 (este vorba despre porțiunea de drum-centură a Aradului din fotografia articolului, între Auto Schunn și pasajul de trecere de cale ferată), pentru continuarea lucrărilor la pasajul denivelat situat pe centura de ocolire a municipiului Arad.
Restricția pentru sectorul de drum menționat va fi valabilă de marți, 20 septembrie 2022 până în 15 aprilie 2023.
În perioada aferentă închiderii circulației, traficul rutier pentru traseul Deva – Nădlac (Oradea, Timișoara) și retur va fi deviat pe: DN 7, km 539+700- Calea Radnei (DN 7) – str. Șiriei – DJ 709 – DN 7, Centura N-V Arad km 540+900.
Antreprenorul lucrărilor la obiectivul „Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN 7 km 540+248) peste CF Arad – București” este SC SPIC SRL.
• Citește și: DRDP, despre lucrările la pasajul din Micălaca: „o parte din grinzi nu mai pot fi folosite” – Special Arad
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)