Sezonul estival 2023 la prețurile de anul acesta. Ce spun hotelierii de la Marea Neagră





Operatorii din turismul de litoral își doresc să mențină aceleași tarife la pachetele turistice în sezonul estival 2023 ca în acest an. Primele pachete pentru 2023 în condițiile de rezervare ale programului Înscrieri Timpurii vor fi disponibile chiar din luna septembrie.
Litoralulromanesc.ro anunță că a început deja discuțiile cu hotelierii din stațiunile de la Marea Neagră pentru lansarea sejururilor din 2023, ce urmează a fi puse la dispoziția turiștilor chiar din luna septembrie.
“Există o preocupare la nivelul industriei pentru a menține tarifele din 2022 și în 2023, astfel încât să nu fie pusă o presiune și mai mare pe bugetul de vacanță al românilor. Până la ora aceasta, 90% dintre hotelierii cu care am discutat acest subiect și-au exprimat dorința de a păstra prețurile nemodificate, deși, la rândul lor, sunt puși în situația de a face față unor cheltuieli mai mari generate de inflație și de creșterea TVA la cazare”, afirmă Ionuț Nedea, CEO al turoperatorului.
De altfel, turoperatorul estimează că scumpirile vor influența și modul în care românii vor rezerva sejururi pentru vara viitoare.
În contextul inflației, așteptarea celor din industrie este ca turiștii să vâneze mai ales oferte speciale și să se orienteze după prețul cel mai mic.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)